lunedì 8 luglio 2019

"Facemu la vuluntà di Diu!" tratto dalla novella LU TISTAMENTU DI LU SIGNURI


Molti dei detti popolari siciliani derivano da leggende, novelle, per lo più inventante, a sfondo moralistico. Uno di questi è il detto “Facemu la vuluntà di Diu!” che spesso riteniamo. Esso è la parte finale della novellina (come la definisce l’antropologo Pitrè) LU TISTAMENTU DI LU SIGNURI. Scrive il Pitrè: «Lu tistamentu di lu Signuri è una spiritosa novellina contro le varie classi della società dei piccoli comuni, tra le quali solo i villici son condannati a lavorare per forza e rassegnarsi.» Riportiamo testualmente la novella così come è riportata nella raccolta del Pitrè “Fiabe e leggende popolari siciliane”:
 «Si raccunta ca quannu Gesu Cristu avia a lassari stu munnu, era cunfusu pinsannu a cu'avia a lassari tuttu chiddu chi cc'è supra la terra.
Pensa pensa: “A cui lu lassu?... Si lu lassu a li galantomini, li nobili comu arrestanu ? E si lu lassu a li nobili, li galantomini comu fannu?... E li viddani? E li mastri?...
'Nsumma 'un sapeva comu fari. 'Nta stu mentri vennu e vennu li nobili.
– Signuri, ora ca vi nn'aviti a jiri di stu munnu, pirchì 'un lassati a nui tutti cosi?
Pigghia lu Signuri, e cci li spartiu a iddi. Li parrini appurannu ca lu Signuri si nni avia a jiri, curreru puru iddi:
– Signuri, nenti nni lassati a nui ora ca vinnjiti ?
– Troppu tardu vinistivu, cci arrispusi lu Signuri, pirchì già li spartivi a li nobili.
– Oh  diavulu!, si vutaru li parrini.
– Dunca a vuàtri vi lassu lu diavulu, cci dissi lu Signuri.
Vennu e venna li monaci:
– Signuri, nenti nni lassati ora ca vinnjiti?
– Nenti, pirchì già li spartivi a li nobili.
– Oh diavulu! Dissiru li monaci.
– E lu diavulu si lu pigghiaru li parrini.
– Pacenza! dicinu li monaci.
–E a vuàtri vi lassu la pacenza, dici Gesu Cristu.
A li mastri cci iu a l'aricchia ca lu Signuri si nni avia a jiri; e subitu curreru.
– Signuri, a nuàtri chi nni lassati?
–Troppu tardu: pirchì già spartivi tutti cosi a li nobili.
– Oh ! diavulu!, dicinu li mastri.
– Si lu pigghiaru li parrini.
 – Pacenza!
 – Si la pigghiaru li monaci.
– Chi 'mbrogghia!si vòtanu li mastri.
– E a vuàtri vi lassu la 'mbrogghia.
Venniru li viddani, mischini, tutti affannateddi e affritti.
 – Signuri, vi nni aviti a jiri, e nenti nni lassati? Spartitini la terra.
– Troppu tardu, pirchì già la spartivi a li nobili.
– Oh diavulu!
– Si lu pigghiaru li parrini.
– Pacenza!
– Si la pigghiaru li monaci.
– Chi 'mbrogghia
– Si la pigghiaru li mastri!
– Facemu la vuluntà di Diu!
– E a vuàtri vi lassu la vuluntà di Diu!.
E pi chistu è ca a stu munnu li nobili cumannanu, li parrini sunnu ajutati di (da) lu diavulu, li monaci fannu la pacenza, li mastri fannu 'mbrogghi e li vidda ni hannu a fari lu setti a forza e hannu a fari la vuluntà di Diu.» (Foto e materiale sono soggetti a copyright)

RITA BEVILACQUA

Nessun commento:

Posta un commento